Spre tine, vin

Pași striviți și obosiți de drum,
Iubire unică și neuitată,
Pe ulițe de gânduri și pe caldarâm,
Spre tine tot venind încă o dată!

Foșnesc frunze ude, sub talpa-mi încărcată,
Mă umblu prin ploi, prin frig și prin noroi.
Nevoia de tine mă îmbată,
Spre tine vin mereu, să fim din nou, noi doi!

Să te găsesc, aș vrea, în locul vechi,
Unde, mereu, mă așteptai cu dor.
Să apari în prag cu același falnic gest,
Să mă cuprinzi cu drag de subsuori!

Aș vrea să te găsesc, de e posibil,
În primăvară, dacă vara-i grea…
Și, dacă primăvara nu se poate,
Să vii în toamnă dacă ai putea!

Eu te aștept… nu am pierdut speranța
Iubirile ce s-au dus în abis,
Vor avea, măcar o clipă, șansa
Să se continue în următorul vis!

De Camelia Vlăsceanu