Oana Ileana Noorani 

Calvarul lipsei tale

Prin apele învolburate în care existența se-arată pironită între catarge cu stupoare,

Caut a ta privire și un respir venit din pieptu-ți dezgolit ce mă ademenește prin candoare,

Sunt vremuri grele și orizonturi în care linia ce duce către-o adunare nu mai arată calea unei atingeri dintre un cer și un pământ,

Mă zbat în neștiință și în noroiul care-mi generează o stare convulsionată și primul episod acut.

De ce nu vii? De ce nu-mi ceri un afrodiziac? Este firescul meu deziderat și eu ca orișicare nu vreau imaculatul, ci uneori doar un cearșaf pătat,

Găsesc carențele neliniștii de-a nu avea ființa ta, și ieri parcă-mi erai, astăzi oare să fii plecat?

Puseuri mari nevrotice le simt adânc în minte și strig după lumina în care cred că mă iubești și-aș vrea ca să dezic c-ai fost geniul actor,

Atunci când cu cortina trasă jucai cu măiestrie efemerida piesă a unui prinț și cerșetor.

Cândva mi-ai spus: „Nu cere de la mine favorizări absurde.” și totuși eu te-aș întreba:

Unde găsești absurdul în favorizare, dacă te-aș pune să-mi favorizezi preludiul sufletesc strâns conectat la trupul și iubirea ta?

Hai, fii cu minte, nu te încrede în mârțoage și hiene și în discursul lor plin de substanță fadă,

Iubește-mă și dă-mi eternitatea dintr-un compas care negreșit va arăta o singură direcție, direcția cea dreaptă. 

 The Ordeal of Your Absence

 Oana Ileana Noorani 

Through turbulent waters where existence shows nailed between masts in dismay,

I seek your gaze and a breath from your bare chest that entices me with your inocent array,

These are hard times and horizons where the line leading to a meeting no longer shows the way to a touch between sky and land,

I struggle in ignorance and in the mud that creates a convulsive state and the first acute stand.

Why don’t you come? Why don’t you ask me for an aphrodisiac? It’s my natural desire, and like any other I don’t seek the immaculate, but sometimes just a stained sheet,

I find the unease in not having your being, and yesterday you seemed near, today could you be out of fleet?

Heavy neurotic surges I feel deep in my mind and I cry for the light in which I believe you love me and wish to deny you were the genius actor,

When with the curtain drawn you masterfully played the ephemeral piece of a prince and pauper.

Once you told me, “Don’t ask for absurd favors.” and yet I would still implore:

Where do you find the absurd in favor, if I asked you to favor the soulful prelude for me, closely connected to your love and more?

Come on, be wise, don’t trust in nags and hyenas and their speeches full of dull lore,

Love me and grant me eternity from a compass that will unfailingly show one direction, the right direction, forevermore.