Oana Ileana Noorani
Intermediarul mișcării iubirii
Ambiguu se arată „ordonatul”, căci ești absent și-s solitară,
Mă pierd prin miezuri de cuvinte, am devenit imparțială,
O ploaie se revarsă alin, iar ploaia-mi pare singulară,
Își însușește un plural, al stropilor din ambianță și se prezintă regulară,
E-un mecanism știut de cer, al vremii intermediare,
Cuprins între două secvențe ce se succed într-o mișcare.
Respir adânc, imponderabil este aerul ce-mi penetrează înăuntrul…
Mă raportez la a ta făptură, în „dezirabil” se construiește începutul.
Prin visele din somnul meu s-a infiltrat serenitatea rezonanței,
Exercitată de o stare, o variație, a binelui vibrației.
Lumina se revarsă-n linii, prin presiunea ce-o împinge,
Privesc înaltul segmentat, pământul în plin îl străpunge
Şi-n tot acest întreg cuprinzător, te simt în toate și în tot,
Ne completăm în existență, prin mediul parte dintr-un loc.
Noi, amândoi, extindem spațiul într-un pluridimensional superior.
O forță ce creează o altă forță, mult conectate-n viitor.
The intermediary of love’s motion
Ambiguously shown’s the “ordered,” for you are gone, and I’m alone,
I’m lost within the hearts of words, impartiality I’ve grown,
A gentle rain is falling down, this rain seems so unique to me,
It takes a plural form, of ambiance drops, regularly.
It’s a mechanism known by the sky, of weather intermediate,
Caught between two sequences that in a motion replicate.
I breathe deeply, the air is weightlessly invading my inside…
I refer to your being, in “desirable,” beginnings are implied.
Through dreams of my sleep, serenity of resonance has seeped,
Exercised by a state, a variation, of vibration’s good reaped.
Light pours in lines, driven by the pressure that’s pushing it,
I gaze at segmented vaults, it pierces through the earth, touching it.
And in this encompassing whole, I feel you in all and everything,
We complete our existence, through the context part of a setting.
We, together, expand the space into a higher dimension,
A force creating another, deeply connected in future’s extension.