Oana Ileana Noorani 

Ți-aduci aminte când am plâns și am surâs ultima oară?

Ți-aduci aminte când am plâns și am surâs ultima oară? Ne încerca un dor stăruitor, un intensificat fior, exacerbare în amor, de-a ne întoarce undeva, în spațiul unui timp simțit cândva, în idealurile vremurilor de odinioară. Păstrez și-acum imaginea în minte, momentele bine trăite, în care amintirea se regăsește în construirea dintre o conectare la o trecută formă de desfășurare, potențialitate într-o dinamică, cea care constă într-o regenerare a unor aspecte iminente, propagate la modul de visare conștientă adeverită printr-o cauzalitate, conexiune, parțialitate. Splendoarea existențială prindea contur pentru a se înfățișa, iar mai apoi se revărsa în acea zi, în care natura se pregătea de seară, iar ca-ntr-un dans plin de extaz, din spatele unei simbolice coline, măiastra Selenă, se ivea înconjurată de-o aură sublimă de lumină, și totuși în existentul orizont, din împrejurul simbiot, noi invocam și contemplam, înfățișări, transcenderi, transformări prin contemplări, manifestări. Silențios ne încerca, ademenea, un gând de ducă, acolo unde omul, Zeul nu apucă să perceapă transgresarea, înaintarea de după! Și ne-am desprins în acel an sideral pentru-a vedea imensitatea universală, călăuziți de-o forță primordială, ancestrală, zburând în tot acel complex imens, prin căi stelare și interstelare, pierduți, ademeniți de intersecții orizontale, verticale, în care drumul avea același sens, concav – convex. Nedespărțiți, îndrăgostiți ne angrenam în cea mai mare aventură, potențial de anvergură, o bivalentă, reală-ireală, și-o aderență la cea mai incitantă, neestimată conjunctură.

În toată acea beatitudine astrală, îndepărtatul ni se prezenta apropiatul, acolo unde apropiatul părea a fi întreg îndepărtatul. Era o mare de schimbare dominatoare, modalitate, incitare, la o distanță de milioane de ani lumină de Pământ, printre cyborg, androizi, hibrizi, în multe forme existente intrinsece, extrinsece, ce întrecea orice concepție, percepție, prezumție. Înaltul ni se arăta, înfățișa, aspectual se reflecta ca o rețea, iar un curent de energie împrejur pulsa proiecții programate, senzații stimulate, aspecte reale, virtuale, artificiale, naturale, modificate, nemodificate dirijate de o unitate centrală, o „existentă” informațională, modală angrenare între probabilități premergătoare unei realități cuprinzătoare de subtilități, aproape de neînțeles, dar cu o pondere de interes. Surprinzător, noi, doi, iubite, aveam un sentiment, o legătură prin asentiment, venită parcă dintr-o presimțire ce apărea ca o simțire, că ne aflam în locul unde se desfășura prezentul, iar când mă atingeai, mă sărutai, tresăream pentru că în tine vedeam trecutul înglobat în viitor și nu conștientizam acest prezent, ce se contura ca un facilitator, intensificator. Și în acea totală armonie, simțită ca o feerie colocvială, ne contopeam în infinit, trăire generată prin iubit. Acum, ți-aduci aminte când am plâns și am surâs ultima oară? Ne încerca un dor stăruitor, un intensificat fior, exacerbare în amor, de-a ne întoarce undeva, în spațiul unui timp simțit cândva, în idealurile vremurilor de odinioară.

Do you remember when we last cried and smiled?

Do you remember when we last cried, and smiled in kind? A longing gripped us tight, a thrill we couldn’t fight, an amorous plight, yearning to return, to a time once felt, in past ideals where we once dwelt. I still hold the image in my mind, of moments well lived, a memory enshrined, in constructing in connection to past ways, was found, in dynamics, potential, where regeneration was crowned, of imminent aspects, propagated in dreams, conscious, through causality, connection, partiality contemplated. Existential splendor began to shape, to present its guise, then spilled over that day, when nature longed for twilight in a dance of ecstasy, behind a symbolic rise, majestic Selene appeared, surrounded by a radiant light’s prize, yet on the present horizon, within the symbiotic ties, we invoked and pondered, appearances, transcendences, transformations, through contemplations, manifestations. Silently it tested us, too, a thought to carry us where neither man nor deity could pursue, to witness the transgression, the forward momentum anew! And we broke away in that cosmic year so true, to see the universe’s vast expanse, under a primordial cue, guided by an ancestral force, through and through, flying across that immense complex, our path flew, through stellar and interstellar ways, lost in the view, lured by crossings horizontal, vertical, where the direction knew, both concave and convex, our journey drew. Undivided, in love, we took our cue engaging in the greatest adventure, scope anew, a bivalent, real-unreal, our bond grew, clinging to the most thrilling, unsized milieu.

In that celestial bliss so wide, the distant felt near, side by side, where the near seemed wholly the far, a sea of change, dominant by far. A modality of incitement, millions of light-years apart, among cyborgs, androids, hybrids, in many a part, intrinsic, extrinsic beings in display, outstripping every concept, perception, presumption’s sway. The heights appeared, in forms relayed, mirrored as a network, intricately laid, where currents of energy in surroundings played, pulsing programmed projections, sensations swayed, real, virtual, artificial, and natural parades, modified, unmodified, directed in flight by a central unit, an “existent” alight, an informational modal engaging sight, among probabilities preceding, a reality of subtleties, barely conceding, nearly incomprehensible, yet bearing interest’s feeding. Surprisingly, we, two beloved, feeling a sentiment, a consensus appealing, seeming to stem from a premonition, felt as a true intuition, that we were in the place, right and clear, where the present unfolded near. And when you touched me, kissed me, I’d quiver, for in you, I saw past and future together deliver unaware of the present, which acted as a lever, an intensifier. And in that complete harmony, ever felt like a magical colloquy, clever, we merged into infinity, love the endeavor. Now, do you recall when we last cried, and smiled as well, with emotions wide? A persistent longing, a thrill intensified, a surge in love, where feelings coincide, to return somewhere, in time abide, in the space of a moment once identified, in the ideals of

times long glorified.

SF poetry. Translated from Romanian into English by Adriana Crăciun.