OANA Ileana Noorani

Crinul regal și lăcrămioara

Se pare că mi-ai dat un crin regal aseară, dar nu știai că uneori un crin mă amețește, eu am să îți dau o lăcrămioară și fie ca de fericire inima să-ți lăcrimeze… Am tot sperat să-mi dai sălbateca-ți – suavă sărutare și mi-am dorit să fiu un meterez asociat cu-n panaceu între uscat și mare, atunci când apele învolburate lovesc un mal al unei existențe… Oh, da, mi-am tot dorit să-ți fiu o alinare! Pădure sunt și tu îmi ești pământul din care cu ardoare îmi trag seva, mai mult de-atât te regăsesc în oxigenul din care eu, Femeie – Zeie, devin ce-am fost cândva în raiul personal, acea eternă Eva care atinge paradisul tău și îmi exiști sublim precum un Zeu, apoi mă regăsesc încredințată în a ta simțire și condamnată la a ta iubire între mai multe orizonturi aflate într-o contopire… Acolo unde lumina e sclipire și unde tu, iubite, mi te prefaci în nemurire, o nefirească agonie a așteptării – dorului de tine, găsită în a crezului universal – mărire, subtilități în contopire, de dincolo, iubite, de dincolo de-a minții mele stări – euforie. Am înțeles, nu poți să-i ceri osânzei să devină vie, dar poți să speri că viața nu-i un martiriu prin sânge, ci doar evlavie prin împlinire, chiar o sentimentală – emoțională formă de pornire.

Științific ne regăsim în două rezistențe, una în maxim și cealaltă-n minim, însă de cele mai multe ori minimul dacă are o congruență și-o întărire prin alăturare, suport din față, spate și din laterale va putea atinge maximul printr-o frecvență sau mai multe frecvențe între secvențe bine conturate. Tu spune-le așa, iubite, că „firavul” nu este întotdeauna solitarul și nu se va prezenta ca forță cu capabilitate nulă sau o putere mai puțină, dacă există căi prin care să se ivească posibilități de întărire. „Firavul” este o construcție căreia i se poate face o adăugire și poate genera la rându-i prin permisibilitate mai multe forțe înrudite în propria bază concentrate, ce pot crea din minimă, o super – maximă înfăptuire, de multe ori devenind inebranlabilul care susține o chintesență cu un atu central de importanță.

Nu am să mint, dar atunci când unui maxim i se adaugă un minim pot apărea doar două faze implicit, o fază în care maximul poate să decadă și să ajungă la putere medie unde să piardă potențialitate sau minimul să îi devină o valoare adăugată și maximul să se transforme într-un mega – maxim tendențial spre absoluitate cu trăsături prin care o proporționalitate apare bine structurată sau în mai rare cazuri exacerbată posibilitate cu capabilitate fazică înaintată.

Până la urmă, adevărul este adevăr și va sta drept, mereu al realității luptător… tu mi-ai promis un diamant, eu ți-am promis o piatră, tu-mi ești iubitul adorat, eu o frumoasă încă adormită care nutrește la o sărutare sălbatecă – suavă, pentru a fi trezită… Haide, gândește… ce e acela un diamant neșlefuit, dacă nu, firavă piatră fără sclipire într-un răsărit?

Iubito, chiar ți-am promis un crin regal și-un diamant și-mi par că se tot pierd în noapte, de ce preferi să mă iubești când ziua-ți stă acum aproape?

Iubite, privește azi la darul meu: o lăcrămioară, paradoxal ivită dintr-o piatră care a tot creat o temelie sufletească… o unică conexiune existențială și maximul potențial ce îl aveam atunci deodată.
Chiar tu mi-ai spus… dacă se lasă înserarea frumosul – strălucirea unui diamant va dispărea și eu îți spun să simți din nou o lăcrămioară ce-a apărut din conjunctura nopții și și-a croit un drum prin piatra grea, iar inima-ți va înțelege că niciodată n-a fost un preapuțin să ai iubirea mea!

The Royal Lily and the Lily of the Valley

It seems last night you gave me a royal lily, unaware that sometimes a lily makes me dizzy, I’ll give you a lily of the valley, and may it bring you tears of joy… I have long hoped for your wild-gentle kiss, and I’ve wished to be a breakwater associated with a panacea between land and sea, when turbulent waters strike a shore of an existence… Oh, yes, how I’ve wanted to be your relief, your persistence! A forest I am, and you are the earth beneath, fervently from you, my sap I bequeath, more than that, I find you in the oxygen I breathe, I, Woman – Goddess, revert to Eve in my personal eden, touching your paradise, and you exist to me, sublime like a Deity, then in your sentiment, I’m confined, and doomed to your love across merging horizons… Where light glimmers and you, my love, feign to be my undying, an unnatural agony of waiting – longing for you, found in the universal creed – glory, subtleties merging, from beyond my mind’s states – euphoria. I’ve understood, you can’t ask suet to come alive, but you can hope that life is not a martyrdom through blood, but merely devotion through fulfillment, even a sentimental – emotional form of departure.

Scientifically, we find ourselves in two states of resistance, one at maximum and the other at minimum. However, most often, if the minimum has congruence and is reinforced by joining, support from the front, back, and sides, it can reach the maximum through one or more well-defined frequency sequences. Tell them, my love, that “the fragile” is not always solitary and does not present itself as a force with no capability or lesser power, if there are ways to create possibilities for strengthening. “The fragile” is a construct to which additions can be made, potentially generating through permissibility multiple related forces concentrated in its own base, which can transform the minimal into a super-maximal achievement, often becoming the unshakeable that supports a quintessence with a central ace of importance.

I won’t lie, but when a maximum is added to a minimum, only two phases can implicitly emerge: a phase where the maximum may decline and reach an average power where it loses potentiality, or its minimum becomes an added value and the maximum transforms into a mega-maximum, tending towards absoluteness with characteristics through which a well-structured proportionality appears, or in rarer cases, an exacerbated possibility with advanced physical capability.

In the end, the truth stands tall, always the champion of reality… you promised me a diamond, I promised you a stone, you are my beloved, adored and known, I, still a beauty asleep, longing for that wild, soft kiss, to awaken me from this deep… Come now, think… what is a rough diamond, if not a fragile stone without gleam at dawn’s brink?

Beloved queen, I indeed promised you a regal lily and a diamond, it seems they get lost in the night, why choose to love me when day is already in sight?

Beloved king, look now at my gift: a lily of the valley, paradoxical born from a stone that has built a soulful base… a unique existential connection, and the maximum potential that I once embraced.
You once said… as evening falls the beauty of a diamond fades, and I say feel once more the lily of the valley that emerged from the night’s shades, carving its path through the hard stone, and your heart will understand that never was it too little to have my love shown!

Translated from Romanian into English by Adriana Crăciun.