Oana Ileana Noorani

Oare? 

Oare, te mai visez în noaptea asta care îmi fredonează o canțonetă aiurită? 

Aidoma splendorii unui celest cu mult prea mult aproape de-un pământ înfățișat divin…

Nu vreau să știi când timpul într-un cavaler apare, iar o poveste dulce și amară se-nfiripă, 

Ah, dar mi-aş dori să simți acolo-ntr-un lăuntric atingerea din sufletu-mi senin! 

Noianele întregi stelare le-aş transforma în Zeități nepieritoare, 

Oh, da, sublime fermități de legături sentimentale și o iubire-n contemplare.

Oracolul din cărțile pierdute îmi cere templul să-l găsesc și mai apoi să îl aleg, 

Ridic o ancoră dintre adâncurile mării, corabie îmi ești și căpitan în care cred. 

Adie vântul, privesc o panoramă ce mi se pare scenariul unui film dominator, 

Nici n-ai simțit când Eros ne-a învățat pe amândoi o artă veche și una nouă de amor, 

Iubite, haide, trezește-mă cu-o sărutare și îți voi da la schimb un prim fior!