Oana Ileana Noorani

🌼Per aspera ad astra🌼

Căutasem mai demult s-aleg neghina dintr-un grâu, dar nu știam pe-atunci că talerul e-atât de vechi și îndeosebi de mare,

Bobul mărunt e primul pe care-l macină neghina, însă nici fierul nu va fi ferit de-a sa rugină oricât s-ar crede că ar fi de tare, 

Viața se-arată ca o epopee de la pământ până la cer, în care istoricul se-mparte între buni și răi; adunătură ca în „Mizerabilii”, o luptă sufletească între baricade,

Și-atunci când conștiința este revoltată nu mai găsim refugiul în muntele de-odinioară Aventin, și tot sperăm să devenim învingători „per aspera ad astra” înaintând de după porțile destul de aspru ferecate.

Iubite, ți-aduci aminte când mi-ai spus, să-ți dau inelul de pe deget și tu-l vei da la schimb pe-al tău? 

N-am acceptat să mă despart de-al meu inel, și-acum găsesc pe inelar, strălucitorul aur alături de argint: inelul tău – inelul meu. 

Știu ce-ai să crezi, că îmi doresc îndeosebi inelul și astfel voi avea și talerul, greșit, e vârful muntelui unde aș vrea să mă opresc privind către ceresc, 

Inelele am să le-arunc în mare, iar marea-n care sunt pierdute, mi-am pus în gând s-o cuceresc și s-o ofer mireasă unui pământesc. 

Tu ai avea curaj să mergi la cărturar și să-i transmiți că în curând nu va avea nevoie de caiet sau de stilou? 

I-ai spune pictorului că uneori în fața unui fabulos tablou există unele dizarmonii pe o cromatică în care se include indigo? 

Vezi, multe și-ncurate sunt căile ce duc mereu către același orizont spre care tot urcăm pe-un munte neștiut acoperit de brazi, 

Timpul se scurge printre degete, iar eu te chem pentru a-ți fi vioara și tu să-mi fi arcușul din cântecul nocturn al unor greierași.

Oana Ileana Noorani

🌼Per aspera ad astra🌼

I once sought to separate the chaff from the wheat, but little did I know the tray was so old and grand indeed, 

The smallest grain is the first the chaff will rotten and defeat, yet even iron succumbs to rust’s invasive breed, though it’s believed to be of unyielding creed.

Life unfolds like an epic from earth to sky, where history is divided between good and evil; mixed crowd akin to “Les Misérables,” a struggle of souls, ‘midst barricades so might, 

And when conscience revolts, no refuge in Aventine Mountain we find, still hoping to triumph “per aspera ad astra” we vie pushing forward past gates sternly locked and trying to overcome the plight.

Beloved, do you remember when you asked me for the ring upon my hand, and in return, you’d give me yours to hold? 

I refused to part with my ring, and now I find on my finger, shining gold beside the silver band: your ring – my ring, behold. 

You might think I crave the ring and thus the tray I will gain, but you’re mistaken, it’s the mountain peak where I wish to remain, gazing at the sky untold. 

The rings I’ll cast into the sea, and the sea where they are lost, I plan to conquer and bestow as a bride to an earthly fold.

 Oana Ileana Noorani 

Would you have the courage to go to the scholar and tell him that soon he will not need notebook or pen at all? 

Would you tell the painter that sometimes in front of a fabulous canvas, there are some disharmonies within a palette that includes indigo’s thrall? 

You see, many and winding are the paths that always lead to the same horizon, toward which we climb an unknown mountain covered with firs, tall. 

Time slips through our fingers, and I call you to be your violin while you become my bow in the nocturnal song of crickets, small.

* Translated from Romanian into English by Adriana Crăciun

Notes: Per aspera ad astra = pe căi aspre către stele / through hardships to the stars.

Oana Ileana Noorani