Oana Ileana Noorani 

💕Zeie și Femeie💕

Aripile îngerilor înconjurau subit palatele de gheață și cleștar în timpul unei viscolite ierni,
Un soare se ivea pentru-a topi zăpada din întunericul asemuit unui infern, în care doar lumina anunța venirea simbolică a mult doritei primăveri,
Se poate să fi fost Cenușăreasa și să-l aștept pe Făt Frumos din Lacrimă, dar oare de la ce veche tarabă va trebui să cumpăr în cea mai mare grabă, o reușită și pantofii?
Atunci când știu că îmi voi pierde o speranță a regăsirii pe scările amorfe ale palatului iubirii.

Un prieten îmi spunea: „Tu ești doar avatarul unei strălucite Zeie care a pierdut în lupta cu îngerii căzuți din grații.”
Oh, cât de pueril, sunau aceste vorbe, când eu cerșeam printre gunoaie harul divin de-a-nainta cunoașterea de dincolo de stele și ale lor configurații,
Iubite, eu te aștept strângând cenușa ce s-a lăsat pe vatra unui adăpost dintr-un bordei care odinioară a fost regatul și palatul unei elogiate Zeie,
Cum aș putea să fac să mă găsești când tu ai talpa și cu tocul, iar mie mi-a rămas un simplu șnur și a pantofului sărăcăcioasă piele?

Cândva mi-ai perorat: „Exiști precum o Zeie și eu un simplu muritor, exiști precum o chintesență a privirilor – femeie și eu o efemeră stea a unui luptător.”
M-aș regăsi deopotrivă într-o cheie ce va deschide ferecatul lacăt, acolo unde sentimentalismul întrece fizicul și unde trupul este generat de minte, iar eul devine peste ego un dascăl care-l articulează dându-i statut de pierzător,
Lumea se-arată strălucită, însă când o cenușă apare de după focul unde-a ars un arbore Sequoia, mi-aduc aminte de-o copilărie ca-n operele lui Feraoun și uit c-am fost cândva o Zeie în fruntea comandamentelor cerești,
Da, îmi doresc ca să ridic prin erudiție un văl al neștiinței, pentru ca existența să se apropie de veșnicia cerului, da, chiar de-aici dintre meleagurile pământești.

💕Goddess and Woman💕

The wings of angels suddenly surrounded the palaces of ice and crystal during a stormy winter’s fling,
A sun appeared to melt the snow from the darkness likened to an inferno, where only the light heralded the symbolic arrival of the much-desired spring,
Could it be that I was Cinderella and awaited Prince Charming, but from which old stall will I need after all to hurriedly buy a success and the shoes?
When I know I will lose a hope of reunion above, on the amorphous stairs of the palace of love clues.

A friend told me, “You are merely the avatar of a brilliant Goddess who lost the battle with the angels fallen from grace.”
Oh, how childish those words sounded, when I was begging among the garbage for the divine gift to advance the knowledge beyond the stars and their configurations’ place,
Beloved, I wait for you gathering the ashes left on the hearth of a shelter in a hut that was once the kingdom and palace of a lauded Goddess,
How could I make you find me when you have the sole and the heel, and I am left with a simple lace and the impoverished leather of the shoe in all my solitude that generates so much less?

Once you declaimed to me: “You exist like a Goddess and I, a mere mortal laurier, you exist like the quintessence of gazes – woman, and I, an ephemeral star of a warrior.”
I would equally find myself in a key that will open the sealed lock, where sentiment surpasses the physical and where the body is generated by the mind, and the inner self becomes a teacher over the ego, articulating it and granting it the status of a loser.
The world appears bright, but when ashes emerge from the fire where a Sequoia tree burned, I remember a childhood like in the writings of Feraoun and forget that I was once a Goddess at the forefront of celestial commands,
Yes, I wish to lift through erudition a veil of ignorance so that existence may come close to the eternity of the sky, yes, even from here among the earthly realms’ demands.

Oana Ileana Noorani 

Translated from Romanian into English by Adriana Crăciun.