Oana Ileana Noorani

Palatul de hârtie

Iubite, eu ți-am cerut un ajutor, acela de-a-mi construi palatul de cleștar în inima versanților, acolo unde n-apare o schimbare, ci doar statornicia și mai ales credința în cerul care le veghează nemurirea în această existență, 

Tu ai clădit palatul din șubredă hârtie și ai ales ca primul val al unei ape să-l poarte cât mai mult departe pe marea zbuciumată în care paradoxal trăirile se-aprind indiferent dacă există un exces de apă în noastră variată soartă, în care ne dorim un minim dintr-o subzistență,

Și am rămas în barca vieții cu lumea mea și-a mea putință, de parcă mă aflam în omnibuz fără a avea o rută anume și însămi mie îmi eram un pasager și-o călăuză, purtând speranța că un răsărit va fi mereu o antiteză a unui soare ce-a apus, 

Lumina se proclamă în a fi mereu prezentă în goana ei de-aș imortaliza momentul, dorind să dilueze întunericul, creând din împrejurul auster un înger cu cerințe la dreptul de mister, în locul unde timpul s-a transformat în bivalentă realitate: înaltul domn și-ascultător supus pe drumul trinității acestui Univers, 

Cândva mi-ai spus că în palatul construit se vor găsi două intrări și două mese și-apoi m-ai întrebat, unde aș vrea să intru și să mă așez atunci când mintea-mi dă convingerile, iar inima credințele și-ar fi o antiteză sufletească atent aleasă, 

Eu ți-am răspuns: Nu voi intra pe nicio ușă, eu voi alege să mă strecor pe-a hornului intrare sau a palatului fereastră, precum un Moș Crăciun ce-și poartă cuvintele-n desagă, și-apoi voi sta la acea masă sufletească atent aleasă, la masa unde cărțile se vor deschide egal pentru săraci și-nalta clasă, acolo unde sacul își caută peticul, dar oare cine va fi sacul, și cine, peticul, când ne vom rezuma la o sinteză?

Și ca-ntr-un joc de avangardă ce se petrece în curțile sărace și regale, voi trage o carte și sper să fie asul învingător ulterior pe tabla unui metaforic șah, pe care-a mai rămas să lupte regina și iubirea sa nebunul ce pare c-a încălecat o piesă importantă: calul, 

Oh, da, se spune că un palat de hârtie nu-și are gloria, căci vântul va purta departe foaia, însă am înțeles că oricât de departe ar purta-o, dacă va fi stiloul și cerneala, va fi cuvântul și scânteia în lumea asta în care infinitul este unul și unul este infinitul.

The Paper Palace

Beloved, I asked for your help to build my crystal palace in the heart of the slopes, where no change appears, only steadfastness and faith in the sky that watches over their immortality in this existence,

You built the palace from fragile paper and chose the first wave of water to carry it far away on the troubled sea where paradoxically emotions ignite regardless if there is an excess of water in our varied fate in which we crave for a minimum of a subsistence,

And I was left in life’s boat with my world and my might, as if I were on an omnibus without a route and I became one as well as the other in an inner self, a passenger and a guide for myself, hoping that a sunrise will always be an antithesis of a setting sun,

Light strives to be ever-present, rushing to immortalize its moment, willing to dilute the darkness, creating from the austere surroundings an angel with demands for its right to mystery, in the place where time has transformed into a dual reality: high lord and and servant, on the path of the Universe’s triune,

Once you told me that the palace you built would have two entrances and two tables, and then you asked me where I would enter and sit down when my mind gives me convictions, and my heart, beliefs, and it would be a carefully chosen soul’s antithesis,

I replied: I will enter through no door, I will choose to slip through the chimney’s entrance or the palace window, like Santa Claus carrying words in his sack, and then I will sit at that carefully chosen soulful table, the table where books will open equally for the poor and the high class, where the sack looks for its patch, but who will be the sack and who, the patch, when we sum up in a synthesis?

And like in an avant-garde game happening in poor and royal courts, I will draw a card and hope it is the winning ace on a metaphorical chessboard where only the queen and her love, the bishop, remain to fight, who seems to have mounted an important piece: the knight,

Oh, yes, they say a paper palace has no glory, for the wind will carry the sheet far away, but I have understood that no matter how far it is carried, if there is the pen and ink, there will be the word and the spark in this world where the infinite is one and one is the infinite, combined.

Translated from Romanian into English by Adriana Crăciun.