Oana Ileana Noorani 

Antiteze și completări universale 

Se spune că dacă ai voință poți ca să muți munții din loc și-acum iubite, eu te-aș întreba: Cum oare va fi visul nostru de tu ai fi un munte și eu cerul, ca-n poezia lui Hugo, „Femeia și bărbatul” și te-aș atinge cu candoare în această existență în care împărțim iubirea la un întreg compus din doi, total cuprins în respirația nemărginirii unui infinit?

Cere-mi o rază a soarelui și eu îți cer floarea de colț, tu îmi vei da mireasma muntelui și eu-ți voi da o mângâiere a unui altfel de soroc. Hai, spune-mi, unde este templul în care va intra cu-onoare, un drept, dar și un hoț, atunci când un cinstit va prezenta elogiul unui absolut și de bună seamă hoțul va păcăli infernul pentru a ridica o ancoră spre reușita mării și a zilei celei din urmă și-o altă fază va înainta pentru zenit?

În vechime se tot spunea că după primul cântat al cocoșului tot răul se destramă, eu zic că nucul din grădina viețuirii-n care-și duce traiul o pasăre – un cuc, să fie o emblemă a trecerii de la o vamă spre o altă vamă, atunci când primăvara oile își cheamă și un cioban cu al său fluier de alamă se-arată a fi un lup și-un câine pe pajiștile care formează calea și-o coloană, 

Oh, da, ce antiteze, în care albul este amestecat cu negrul, și printre feeria unor luminițe apar mai multe umbre, aici unde pasul grăbit îl cheamă pe cel lent, și-o înșiruire de segmente transparente se-așază futurist printr-o culoare ce se arată a fi o continuitate, iar capodopera apare destul de translucidă amestecând nuanțele unui tablou pictat în tempera – solid; eternitatea se arată acum în pictor și-o pictură cu-aspect măreț de o icoană. 

„Post equitem sedet atra cura”, spunea versetul 40 din Oda întîi, cartea a treia de Horațiu, și-avea dreptate, nu putem fugi de părți întunecate, dar vom crea culoare pentru fosforescente nestemate-n viața noastră în care ochiul va trebui să vadă sufletul, gura să spună adevărul, urechea s-audă sunetul, iar mintea să priceapă cuvântul, înăuntrul și-mprejurul. 

Iubite, știi avea dreptate Hugo, tu ești un tron și eu altarul, eu sunt lumina și tu abajurul!

Universal Antitheses and Complements

They say that if you have will, you can move mountains from their place, and now, my love, I would ask you: How will our dream be if you are a mountain and I am the sky, like in Hugo’s poem, “Man and Woman,” and I would touch you tenderly in this existence where we share love in a whole composed of two, total encompassed in the boundless breath of an infinity?

Ask me for a ray of sun, and I will ask you for the edelweiss, you will give me the fragrance of the mountain, and I will give you a caress of a different fate. Come on, tell me, where is the temple where a right, and a thief will enter with honor, when an honest man will present the praise of an absolute, and certainly the thief will deceive inferno to lift an anchor towards the success of the sea and of the last day, and another phase will advance to zenith proximity?

In ancient times it was said that after the first crowing of the rooster, all evil vanishes, I say that the walnut tree in the garden of living, where a bird—a cuckoo—lives, should be an emblem of passing from one toll to another toll, when spring calls its sheep and a shepherd with his brass flute appears to be both a wolf and a dog on the pastures that form the path and a column,

Oh yes, what antitheses, where white is mixed with black, and among the enchantment of small lights appear more shadows, here where the quick step calls the slow one, and a sequence of transparent segments sets futuristically through a color that shows itself to be a continuity, and the masterpiece appears quite translucent mixing the hues of a painting in tempera—solid; eternity now shows in the painter and a painting with a grand aspect of an icon.

“Post equitem sedet atra cura” said verse 40 from Ode One, Book Three by Horace, and he was right, we cannot escape the dark parts, but we will create color for phosphorescent gems in our life where the eye must see the soul, the mouth must speak the truth, the ear must hear the sound, and the mind must understand the word, the inside and the around site.

Beloved, Hugo was right, you are a throne and I am the altar, you are the lampshade and I am the light!

Post equitem sedet atra cura = Behind the horseman sits black care = În spatele călărețului șade grija neagră

Translated from Romanian

into English by Adriana Crăciun.