Oana Ileana Noorani

Un cântec și-o tăcere

Ascultasem mai demult un cântec, pot spune că repetitiv și parcă-nțelegeam din propagarea unui sunet, un viitor ce mi se prezenta atât de mult intuitiv. Prinsă eram într-un pasaj acumulat dintre simțirile de-acum și-ntre trăirile de mâine, acolo unde mintea transformată în stăpână mă înălța pe culmi, peste genune și trupul meu firav se prezenta un aliat pentru o inspirație și o complexă formă sorginte, iar tu, eternul meu, erai o poezie, cuprinsă între un soare care-a răsărit cândva și-același soare care tot cândva îmi va apune. Oh, da, cunoști acum exactitatea dintr-un ciclu și o direcție ca moțiune, dar nu știu dacă înțelegi că-mi ești pilon de rezistență între proiecțiile cerului și-nfăptuirile pământului,

Petrescu scria: „Fericirea care nu durează nu este fericire, ci un mizerabil stupefiant.”, la care aș adăuga: Iubirea care nu se simte nu este iubire, ci un adevăr de o iluzie mascat. N-aș vrea să mi te caut ca pe un străin printr-o reverie și o trezire care include clipe neștiute, eu vreau să simt colocvialul dintre reacțiile transfigurate în decizii împlinite, și-atunci când timpul nu oferă nimănui statornicia, eu parc-aș vrea ca tu să îmi devii dualitatea: luciditatea – nebunia, aici în locul unde eternitatea paradisului va deveni adeverirea genuină a lăuntricului,

Haide, mai dă-mi doar o secvență din fermecătorul zâmbet, pentru ca să-ți răspund cu strălucirea, și spune-mi că-ntre acțiunile desfășurate va fi tangența – regăsirea. Ştii, mi-ar plăcea să te dezbraci de unele veșminte și să mă lași să-ți ating interiorul tău fierbinte, poate pe undeva să-ți simt chiar sufletul de dincolo de minte, și nu aș vrea să-mi ceri ore târzii, ci doar conexiuni dintre o certitudine că-ți sunt și imuabilul că tu-mi vei fi,

Cândva mi-ai spus: „Mai scrie-mi pentru a-ți simți amorul, vorbește-mi pentru-a-mi dărui fiorul!”, atunci nu-nțelegeam de ce printre cuvinte dispersam trăire și într-o contradicție tu-mi ofereai tăcere, acum aș vrea să ai liniștea mea, pentru a-mi da la schimb balsamul sufletesc: dorința și iubirea, și-atunci când o nocturnă se-arată plină de magie, tu vreau să simți că dimineața este eterna contopire, care apare din lumina frumosului zenit ascuns între euforii și se așterne prin teluricul unor povești dintre câmpii.

A Song and a Silence

I had listened to a song some time before, I can clearly say, repetitive, and apparently, I felt, through the propagation of a sound, a future being revealed so intuitively to me, deeply profound. I was definitely caught in a passage accumulated between the feelings of now and the experiences of tomorrow, where my mind, transformed into a master, lifted me to heights above the abyss, and my frail body became an ally to an inspiration and a complex original informational source under a form, and you, my eternal one, were a poem, encompassed between a sun that once rose and the same sun that one day will set for me even if that would not be directly but merely implied. Oh, yes, you now are aware of the exactness of a cycle and a direction as motion, but I don’t know if you understand that you are a pillar of strength for me, between the projections of the sky and the achievements of the earth side,
Petrescu wrote: “Happiness that doesn’t last is not happiness, but a miserable stupefacient.”, to which I would add: Love that is not felt is not love, but a truth masked by an illusion, never nurturing our lives because it’s so insufficient. I wouldn’t want to seek you out like a stranger through a reverie and an awakening that includes unknown moments; I want to feel the colloquial between reactions transfigured into fulfilled decisions, and when time offers no one permanence, I feel as though I want you to become my duality: lucidity – insanity, here where the eternity of paradise will become the genuine fulfillment of the deep inside,
Come on, give me just one more glimpse of that enchanting smile so that I may respond with my own gleam, and tell me that among the actions unfolded, there will be tangency and definitely rediscovery. You know, I would like you to shed some of your garments and let me touch your fiery intrinsic, perhaps even feel your soul beyond the mind, and I wouldn’t want you to ask for late hours, but only for connections between the certainty that I am yours and the unshakable truth that you’ll be mine, together like a fire and its flames, like the iron and its chains,
Once, you said to me: “Keep writing to me so I can feel your love, speak to me so I may experience the thrill!”, back then, I didn’t understand why I scattered feelings among words, and in contradiction, you offered me silence, now I would like you to have my peace so that you may give me in return the soulful balm: desire and love, and when a nocturne reveals itself full of magic, I want you to feel that the morning is the eternal reunion that emerges from the light of the zenith, and which is hidden between euphories, and spreads through telluric tales between the plains.

Oana Ileana Noorani 

Translated from Romanian into English by Adriana Crăciun.