Oana Ileana Noorani

💕Floarea iubirii💕

Aș număra mai multe zile ale unui timp tăcut, dar tu, iubite, spune-mi, când tandru sau în forță vei veni, și poate vremea a înaintat într-un tumult, acolo unde pare că se schimbă întregul Univers, oh, da, știință interconectată de dincolo de vers, și chiar atunci se poate să apari pentru a-mi fi definitiv – imperativ a-mi deveni. Mă-mpart între mai multe adevăruri prin cuvânt și toate mi se par complexe componente ale aceluiași semantic adevăr și știi, ce ți-am mai spus, c-aș cere cerului plasmaticele stele și unui an o sistemică enigmă prin care totul trece în grăbitul zbor, 

La poarta ta m-am poticnit și nu înțelegeam de ce aș vrea să o deschid, într-un târziu ai apărut și mi-ai cerut să nu mă schimb, chiar ai ales să îmi răspunzi la întrebare, atunci când ți-am vorbit despre o dragoste și despre-o floare, și ai concluzionat c-ai vrea să o-ngrijești în fiecare zi cu-ardoare. Se pare că avem un grădinar și-o celebră floare, care-a depus un jurământ pentru o lume în schimbare, însă eu poate că te-am păcălit, nu sunt cum pare-a fi o floare, eu sunt pământul și iubirea, și doar pământul va trebui să-l îngrijești, să îl preschimbi, să-l zămislești, pentru că-n el se află integrată rădăcina – datoria-n care se reflectă și chemarea – prin care va trebui să se deslușească cu exactitate taina. De ce să fii cuprins între statutul de statornicie, ca simplu privitor, și cel în care depărtarea te-arată a fi un călător?

Ei, vezi, cu mine nu e cale-ntoarsă, e doar dorința de mai multă viață, apare și speranța din sufletul curat în locul unde împrejurul va arăta imaculat, și dacă plouă, lasă să plouă, noroiul nu mai e imund, și-i o chemare din lăuntric și dinspre propagatul gând. Mă prind în jocul ielelor târzii și mă desprind în dans printre făclii, iar tu zâmbești așa cum ai făcut-o de nenumărate ori, îmi ești o realitate din energia unor sori, și-mi ceri atingerea printre simțiri și trupuri cuprinse de vibrații într-o rezonanță, a ceea ce numesc o pasiune care e însăși izvorul sau o sorginte a diferiților fiori, 

Într-adevăr, aș vrea să îți aștern în faț-o ghicitoare, și-ar trebui să-mi faci un cuantum al vorbelor nespuse, de ce-ai ales tăcerea atunci când lucrurile le găsești confuze? Haide, fii generos, dă-mi doar un strop de frumusețe din ritmul unui glas, și-afirmă realitatea, dragul meu, că eu sunt tot ce ți-a rămas, acum când ochii noștri au ajuns lumină, acum când paradisul dintre noi e o conexiune dintre o inimă și-o altă inimă, și unde sufletul ne-ndeamnă spre un viitor în care două mâini se împreună, iar rolurile sunt așa: eu, un pământ și tu, copacul ce-și îngrijește ramurile pe care-au înflorit superbe flori. 

💕The Flower of Love💕

✍️Oana Ileana Noorani

I would count more days of a silent time, but you, beloved, tell me, when tender or in force will you come, and perhaps time has advanced in a noisy confusion without sense of sublime, where the entire Universe seems to change, oh yes, science interconnected beyond verse, and right then you might appear to be mine definitive – imperative becoming mine. I divide myself between many truths through words, and they all appear to me complex components of the same semantic truth, and you know, what I have already told you, that I would ask the sky for the plasmatic stars and to a year, a systemic enigma through which everything passes in hurried flight,

At your gate, I stumbled and did not understand why I would want to open it, eventually, you appeared and asked me not to change, you even chose to answer my question when I spoke to you about love and about a flower germination, and you concluded that you would like to care for it every day with passion. It seems we have a gardener and a famous flower that has sworn an oath to a changing world behavior, but perhaps I tricked you; I am not as the flower seems to be, I am the earth and love, and you will only need to care for the earth, to transform it, to shape it, as within it is integrated the root – the duty in which the calling is reflected – through which the mystery must be unraveled with precision. Why should you be caught between the status of steadfastness, as a mere observer in the daylight, and that of distance showing you to be a traveler at night?

Well, you see, with me, there is no turning back, there’s only the desire for more life, hope emerges too from a pure soul in the place where the surroundings will appear immaculate without any foul, and if it rains, let it rain, the mud is no longer filthy, and it’s a call from within and from the propagated thought. I engage in the game of the late fairies and detach in a dance among torches’ eeries, and you smile as you have done countless times, you are a reality to me from the energy of suns, and you ask for the touch among feelings and bodies gripped by vibrations in resonance, of what I call a passion that is the very source or the origin of various shivers,

Indeed, I would like to lay a riddle before you, and you should make a sum of the unspoken words, why did you choose silence when you find things confusing in a surrounding deceit by real powers? Come on, be generous, just give me a drop of beauty from the rhythm of a voice, and affirm the reality, my dear, that I am all that you have left, now when our eyes have become light, now when the paradise between us is a connection between one heart and another heart, and where the soul urges us toward a future in which two hands come together, and the roles are as follows: I am the earth, and you are the tree that tends to its branches, upon which bloom beautiful flowers.

✍️ Oana Ileana Noorani

Translated from Romanian into English by Adriana Crăciun.

Edite and published by Md. Sadiqur Rahman Rumen Editor In chief pencraft literary Magazine Bangladesh.